Situația actuală a companiilor germane în România s-a înrăutățit ușor în comparație cu primăvara anului 2023, arată un chestionar de conjunctură realizat de AHK România în această primăvară. Lipsa personalului calificat e una dintre probleme.
Potrivit economiștilor Pierre-André Buigues și Elie Cohen, sărăcirea relativă a zonei euro în comparație cu Statele Unite este mai mult o realitate decât un mit, informează Le Monde.
Parlamentul European a adoptat miercuri un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.
România e pe ultimul loc din UE în susținerea sectorului privat prin PNRR și pe primul loc în finanțarea de companii de stat falimentare, potrivit unui studiu al PE.
Guvernul a adoptat marți o OUG prin care întreprinderile mici și mijlocii și domeniul HoReCa își vor putea asigura energia necesară prin instalarea de panouri fotovoltaice și de stații pentru vehiculele electrice.
Platforma electronică destinată beneficiarilor și prestatorilor de activități casnice, care introduce un concept nou pe piața muncii, este funcțională.
PE a adoptat directiva privind așa-numitul „drept la reparare” pentru consumatori. Noile norme consolidează dreptul la reparare, urmăresc reducerea deșeurilor și sprijină sectorul reparațiilor prin repararea mai ușoară și mai ieftină a bunurilor.
Președintele Klaus Iohannis a plecat duminică din Sibiu spre Coreea de Sud cu un avion de lux, același cu care a zburat în Emiratele Arabe și turneul din Africa de anul trecut.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.