Ministerul Afacerilor Externe (MAE) și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) au realizat Ghidul alegătorului român la secțiile de votare organizate în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie.
Cairo se va alătura plângerii sud-africane care acuză Israelul de genocid în Fâșia Gaza. O decizie luată după intrarea armatei israeliene pe 6 mai în "coridorul Philadelphia", la granița dintre Egipt și enclava palestiniană.
Deputații georgieni au adoptat marți, în cadrul celei de-a treia și ultimei lecturi, controversata lege a "influenței străine", în ciuda demonstrațiilor de amploare împotriva acestui text., relatează France 24.
Mișcarea islamistă, aflată la putere din 2007 în Fâșia Gaza, culege de ani de zile informații despre locuitorii enclavei palestiniene, pentru a înăbuși orice disidență, potrivit unei investigații The New York Times.
ONU și-a redus aproape la jumătate estimările privind numărul femeilor și copiilor uciși în contextul războiului dintre Israel și Hamas, fapt ce ridică noi semne de întrebare cu privire la cifrele provenite de la gruparea teroristă, scrie USA Today.
Balcanii! De obicei începem cu o maximă despre care credem că a fost spusă de Winston Churchill: „Balcanii produc mai multă istorie decât pot consuma”, relatează Kathimerini.
Premierului grec Kyriakos Mitsotaki și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan s-au întâlnit luni pentru a încerca să lase în urmă decenii de dispute. Este a patra oară când liderii se întâlnesc în ultimele 12 luni, relatează France24.
Cea mai mare companie energetică privată din Ucraina, DTEK, a pierdut aproximativ 90% din capacitatea de generare a energiei electrice din cauza atacurilor cu rachete rusești din ultimele săptămâni, conform Reuters.
Vladimir Putin l-a pus pe Serghei Șoigu la cârma invaziei din 2022, el având ordin să cucerească Kievul în doar câteva zile, relatează Financial Times.
Putin surprinde punând un civil la conducerea războiului din Ucraina tocmai în momentul în care invazia intră în una dintre fazele sale cele mai decisive, potrivit La Razon.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.