Guvernul de la Berlin a decis vineri să permită Ucrainei să folosească armele germane împotriva țintelor militare din Rusia. Și SUA ar fi permis folosirea armelor americane, potrivit unor surse BBC și CBS, dar nu există încă o confirmare oficială.
Donald Trump a fost găsit vinovat joi de toate capetele de acuzare la procesul său penal pentru plăți ascunse către o vedetă de filme porno, un cutremur pentru fostul președinte american care a denunțat o "rușine" în plină cursă pentru Casa Albă.
Președintele rus Vladimir Putin a avertizat cu privire la "consecințe grave", dacă acest tip de armament va fi folosit împotriva țării sale, explică La Razon.
Recunoașterea de către Spania, Irlanda și Norvegia a Palestinei ca stat suveran este o decizie importantă, atât istorică, cât și simbolică, potrivit El Mundo.
Pentru autoritățile de la Moscova, talibanii nu numai că nu mai sunt teroriști, dar Kremlinul ar putea să le recunoască în curând guvernul, a anunțat ministrul de Externe, Serghei Lavrov, relatează Il Corriere della Sera.
Washingtonul ar trebui să-și domolească retorica prin care se mândrește cu protejarea unei ordini internaționale care este în mod limpede în declin, comentează The Financial Times.
Inflația din Argentina a încetinit pentru a patra lună consecutiv, dar rata anuală, potrivit datelor oficiale publicate la începutul lunii mai de Institutul Național de Statistică, se apropie acum de 300%, fiind cea mai mare din lume.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.