Mark Rutte nu a convins încă Slovacia să-i sprijine candidatura la NATO. Ministerul de Externe slovac a declarat pentru publicația olandeză BNR că Bratislava așteaptă ”o propunere din partea lui pentru siguranța noastră”.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, intenționează să meargă în Franța, în luna iunie, pentru a participa la ceremoniile de comemorare a debarcării aliaților în Normandia, iar apoi va lua parte la o întâlnire a liderilor G7, în Italia.
DIICOT a anunțat vineri că a reținut un român pentru trădare în favoarea Rusiei. Începând cu anul 2022 a supravegheat obiective militare românești și NATO, a făcut fotografii și le-a transmis către diplomați din Ambasada Rusiei la București.
Războiul din Ucraina a scos la lumină problema independenței energetice a Europei. Oare depozitele din România ar putea constitui soluția corectă?, se întreabă jurnaliștii Frankfurter Rundschau.
Prim-ministrul Georgiei, Irakli Kobakhidze, a acuzat joi un comisar european că a încercat să-l „șantajeze” în legătură cu adoptarea controversatei legi a „agentului străin”.
Candidații la președinția Comisiei Europene au participat joi, în hemiciclul Parlamentului de la Bruxelles, între orele 16.00-17.45 (ora României), la o dezbatere axată pe șase subiecte principale înainte de alegerile din 6-9 iunie.
Delegația AfD în Parlamentul European a cerut excluderea lui Maximilian Krah. Potrivit FAZ, dar Grupul Identitate și Democrație (ID) a decis joi excluderea tututor eurodeputaților partidului de extremă dreapta din Germania.
Denîs Șmîhal afirmă că aceste sisteme salvează viețile civililor și ajută la menținerea unei vieți normale de zi cu zi. Declarația sa vine la o zi după ce Klaus Iohannis a spus că România vrea ceva în schimb pentru a da rachete Patriot Ucrainei.
Activiștii pentru climă critică expansiunea gazelor fosile și suspectează încălcarea Liniilor directoare ale OCDE pentru întreprinderile multinaționale, potrivit unui comunicat Greenpeace.
Pe data de 21 mai 2022, Comisia Europeană a creat coridoarele de solidaritate, în colaborare cu Ucraina și cu Republica Moldova, pentru a îmbunătăți rutele de transport dintre UE și cele două state.
Președintele Rassemblement National (RN), Jordan Bardella, a anunțat marți că partidul va pune capăt alianței cu Alternativa pentru Germania (AfD), ambele partide făcând parte din Grupului de extremă dreapta Identitate și Democrație (ID) în PE.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.