Europarlamentarul Adina Valean, raportor al Parlamentului European privind reglementarea serviciilor de telefonie mobila in roaming, si-a prezentat pe 20 ianuarie raportul in fata plenului Comisiei de industrie, cercetare si energie a PE.

"Cred ca, in acest moment, reglementarea preturilor pentru serviciile de telefonie mobila este necesara, deoarece piata libera nu functioneaza, iar preturile pentru apelurile, SMS-urile si transferul de date (internet, email) sunt exagerat de mari, atat in comparatie cu tarifele la nivel national, cat si cu costurile operatorilor." a declarat Adina Valean.

Raportul Adinei Valean si amendamentele ce vor fi depuse de alti europarlamentari vor fi votate de comisia parlamentara de resort pe 9 martie, iar dupa negocieri si un acord cu Consiliul (statele membre), regulamentul va fi adoptat de PE la sfarsitul lunii aprilie, urmand a intra in vigoare la 1 iulie 2009.
 
"Potrivit statisticilor europene, atunci cand trimit SMS-uri de pe telefonul mobil din strainatate, romanii platesc mai multe decat vecinii bulgari, iar cand navigheaza pe internet sau trimit emailuri din strainatate, preturile sunt peste media UE. Prin intrarea in vigoare a acestui regulament in iulie 2009, pretul maxim al unui SMS in roaming va fi de 11 eurocenti, de 2-3 mai putin decat tarifele actuale." a informat europarlamentarul roman.
 
"Pozitiile exprimate de colegi au fost foarte divergente, de la cei care considera ca tarifele propuse sunt prea mari sau prea mici, la altii care considera ca reglementarea tarifelor nu este necesara. Sunt increzatoare insa ca voi reusi sa negociez o cale de mijloc cu colegii europarlamentari, cu guvernele UE si cu Comisia Europeana. Aceasta ar consta in reducerea preturilor pe termen scurt, dar analizarea serioasa in urmatorii doi ani a unor alternative de reglementare care sa asigure concurenta pe piata si functionarea normala a acesteia, evitand astfel reglementarea la nesfarsit a preturilor, care are adesea efecte colaterale nedorite si neintentionate." a subliniat raportorul PE.
 
Proiectul de raport poate fi consultat la :  https://www.europarl.europa.eu/meetdocs/2004_2009/documents/pr/759/759004/759004ro.pdf

Sursa: ALDE